Obicei și sens în ritualul de împodobire a bradului

OBICEI ȘI SENS ÎN RITUALUL DE ÎMPODOBIRE A BRADULUI
ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI
prof.dr. Ştefan Lucian MUREȘANU

Motto: Împodobeşte mamă bradul şi nu te întrista / Asta e seara de Crăciun, este seara ta / Împodobeşte bradul tată că ne aşteaptă-n prag / Colindători la noi acasă, hai să-i primim cu drag. (“Colind popular românesc din Ardeal”)

Cuvinte cheie: românesc, tradiţie, sfinţit, brad, Crăciun, naştere, Iisus, colind

1. Tradiții românești de Crăciun, împodobirea bradului

Omul românesc s-a născut, dăruindu-se tradiţiilor strămoşeşti, divinității şi aurei ce i-a înconjurat fiindul în toată trăirea telurică. El s-a sfinţit prin naştere şi a mulţumit vieţii, prin dăruirea de urmaşi, frumoasei şi preţuitei înfăptuiri a existenţei. În viaţă, s-a binecuvântat prin datini şi obiceiuri în casa pe care şi-a clădit-o cu toată dăruirea fiinţei lui fericite de a avea o familie. Familia a constituit pentru români chezășia neamului, ardoarea cu care părinții își binecuvântau, de fiecare dată, la marile sărbători, copiii spre împlinire. Masa de sărbători a legat pururea familia și a fost binecuvântată de Dumnezeu, precum Cina cea de taină.
Se spune că strămoșii noștri daci se năşteau cu privirea îndreptată spre înaltul cerului, pentru a lua cunoştinţă, încă din prima clipă a vieţii, că acolo, Sus, sălăşluia puterea divină care îi veghea, mustrându-i cu secete sau cu boli, când uitau uneori de vechile datini, dar şi cu ploi şi lanuri mănoase de grâu, cu sănătate în trupurile lor viguroase şi cu bogăţie în case, când vocile acestora înălţau imn de mulţumire zeului suprem.
Una dintre cele mai mari sărbători ale lumii creştine, Crăciunul, a fost să dea fericire românului printr-o altă mare sărbătoare, Naşterea Fiului lui Dumnezeu spre care cântul se înălţa: Din slăvi un înger coborî: / "Fiţi veseli!"- îngerul le-a spus / "Plecaţi, şi-n staul veţi găsi / Pe Craiul stelelor de sus!" (colind popular românesc).
S-au contopit divin voinţele şi, în ziua de 25 Decembrie 1386, Mânuitorului i s-a dat dreptul de a fi sărbătorit cu dragoste şi în ţinuturile valahe, ca cel care a fost şi va fi aproapele omului trecător, până în ziua încheierii drumului său pământesc şi judecarea faptelor sale. Valahii și-au coborât atunci privirile și și-au tulburat inimile, aflând că cel ce suferise pe crucea de pe muntele calvarului, Golgota, va sălășlui în veci în trupurile lor. De atunci, a tot fost cântat și slăvit în noaptea sfântă a Crăciunului, pentru că aceste mărturisiri își aveau o lume a lor și puțini îi cunoșteau taina pătrunderii în tradițiile și obiceiurile acestei sărbători: Cine încearcă să descopere această lume, să se apropie de ea, de tiparele ei dintâi, acela trebuie să aibe ceva din însuflețirea datinei, a tradiției și a obiceiului. Căci obiceiurile, tradițiile și datinile de Crăciun au puterea legii nescrise, deci a unei legi ce dăinuie în viața generațiilor, nu ca ceva impus, ci preluat, în mod firesc, într-o ordine a existenței care depășește efemerul. (Acad.Română, IEF, 1993:1)
Când s-a născut dorinţa de împodobire a pomului de Crăciun, nu s-a ştiut cu exactitate niciodată. S-a bănuit că ea ar fi venit, de pe undeva, de pe plaiurile popoarelor germanice, şi că acest obicei s-ar afla notat într-un document al vremii, în care se spune că eruditul saxon Martin Luther ar fi fost primul creştin care a împodobit un brad, chiar în ziua de Crăciun, cu lumânări aprinse, pe care le-a lăsat să ardă toată noaptea de Ajun.
La români, împodobirea bradului se aproximează a fi început odată cu anul 1866, ca un simbol al vieţii veşnice, ca o dăruire pe Pământ a lui Dumnezeu a nemuririi, şi ca o preţuire din partea lor: Pe-o creangă de brad, / Pe-un verde răsad, / Se arată-n zori / Colindeţe-flori, / Maica le strângea / Multe aduna, / Flori de rugăciuni, / Crenguţe-minuni, / Pruncului le da, / Pat Îi împletea, / Leagăn Îi făcea / Şi dulce-i cânta: / Fiule Născut, / De rău neştiut, / Primeşti rugăciuni / De la oameni buni. / Şi tot vei primi / Cât pământ va fi (“Colindul Maicii Domnului” – colind popular românesc).
Ce ar putea să sugereze aspectul bradului în formă de triunghi, decât o altă descifrare în taina Sacrei Treimi, realizarea minunăţiei vieţii, cunoaşterii şi a nemuririi. Podoabele, cu care bradul se încarcă în casele mirosind a curăţenie, spre a fi cântat în noaptea plină de splendoare, premergătoare Crăciunului, a naşterii pruncului Iisus, sunt simbolurile ştiinţei şi ale bogăţiei. Ştiinţa că bradul este pomul vieţii, iar bogăţia arborele fertilizator. Verdele perpetuu: Verde cetină de brad / noi vă colindăm cu drag / de cu seara gospodari / să trăiţi voi oameni mari, a dat mereu liniştire sufletului şi încrederea într-o viaţă viitoare. Cercetările științifice au dovedit ceea ce de fapt omul, în timpul său istoric, a învățat că această culoare a cetinei de brad aduce vindecarea sufletului. Și nu întâmplător, tămăduitorii trupului omenesc au schimbat culoarea uniformei lor din alb în verde. În vârful bradului împodobit creştinii au aşezat steaua, ca simbol a împlinirii luminii şi a închipuirii locului unde tainele măreţiei deusiene aveau să se împlinească prin Ecce homo: Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte / Că astăzi curata / Prea nevimovata / Fecioara Maria / Naşte pe Mesia... (“Steaua sus răsare”, colind popular românesc).
Vârfurile bradului de Crăciun, în formă de stea, insuflau românului împlinirea norocului în viaţa împodobitorilor, dar şi realizarea tuturor visurilor. Colindătorii stelari, care poposeau pe la casele sătenilor de la Ajunul Crăciunului și până la Bobotează, cântau pe versuri religioase despre naşterea lui Iisus, amintind aici înălțările, ca un imn adus nașterii divinității: Steaua sus răsare, La nunta ce s-a întâmplat, Trei crai de la răsărit, În oraşul Vitleem. Steaua se mai folosea şi la ornarea casei, prin unele zone ale ţării, fiind considerată ca tămăduitoare. Colindătorii purtau steaua cu ei între Ajunul Crăciunului şi Bobotează şi o mai poartă şi astăzi în toate zonele ţării, unde colindele mai trăiesc încă timpurile de început ale românismului. În fapt, suntem singurul popor din lume care avem colindători şi colinde ca imnuri ale slăvirii muncii, a existenţei noastre armonioase şi a măreţiei puterii deusiene. Steaua sugerează vestirea nașterii lui Iisus și, totodată, îndrumarea magilor spre locul unde Familia divină își găsise așezarea: Magii cum zăriră / Steaua şi porniră / Mergând după rază / Pe Hristos să-l vază / Pe Hristos să-l vază (”Steaua sus răsare” - colind popular).
În datina poporului nostru, bradul a avut un permanent şi activ rol generativ de existenţă în viaţa acestuia, dar şi strânse legături cu universul. Bradul îl regăsim în obiceiuri coborâtoare în timpurile străvechi, până la daci: O, brad frumos, o brad frumos, / Cu frunza neschimbată. / Mă mângâi şi mă faci voios / Şi mă-ntăreşti îndată. / O, brad frumos, o brad frumos, / Cu frunza neschimbată (colind popular despre brad), dar şi în riturile de trecere ale românilor, în fiecare dintre cele trei momente importante din viaţa sa: naşterea, nunta şi moartea.

2. Semnificație și sens al perpetuării tradiției

Bradul împodobit de Crăciun semnifică naşterea, trăirea prin cosmosul cu steaua pe care o aşezăm spre slavă în vârful pomului, ca semn că în acea noapte se dorește ca în fiecare casă de creștin să se vestească minunea ivirii Mântuitorului. În tradiţia noastră strămoşească încă mai există, în unele zone ale ţării, străvechiul obicei ca tatăl să sădească un pom la naşterea copilului său, iar moaşa să închine nou-născutul în faţa unui brad. Câtă pătrundere în sensurile pe care înţelepciunea închinării la divin l-au tot călăuzit în drumul său prin viaţă pe valahul obosit de săbiile care i se ridicau deasupra creştetului. Câtă dorinţă pentru colindul din noaptea de Ajun a copilului român care ura tuturor bineţe şi lumină.
Unele colinde româneşti erau adevărate cuplete de teatru popular, jucate, declamate şi cântate pe la casele sătenilor. Acest ritual al fericirii și înnoirii se efectua în faţa uşilor larg deschise ale caselor, a ferestrelor care se deschideau pentru a fi auziți colindătorii, iar urarea lor trebuia să pătrundă adânc în interiorul locuințelor pregătite de sărbătoare, pentru primirea tainei Naşterii Mântuitorului.
În noaptea de Crăciun, în casele românilor nu doarme nimeni, mesele le sunt încărcate cu bunătăţi, cu colaci, mere, nuci şi cozonaci care se dăruiesc colindătorilor. În totalitatea lor, colindele au constituit o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului nostru, expresii deosebit de expresive ale etosului arhaic românesc, care poartă şi astăzi denumirile străvechi, în funcţie de zonele ţării: Moş-Ajun, Colindiş, Piţărăi, Cucuţat, Cântece de stea.
Urările care au loc în această noapte înviază tainele străvechiale unei spiritualități condensate într-un ritual al colindătorilor pregătit cu multă evlavie. Aceștia, în vremurile mai îndepărtate, posteau trei zile înainte de a porni la urat şi spuneau rugăciuni de purificare. În dimineaţa premergătoare uratului, colindătorul se trezea dis-de-dimineaţă şi se spăla de trei ori pe faţă cu apă rece, ceea ce semnifica în credinţa lui, transmisă de la străbunici, alungarea din faţa urătorului a tuturor piedicilor care s-ar fi putut ivi, nepermiţând pornirea acestuia de acasă la urat. Imaginându-ne această sărbătoare măreaţă a naşterii Domnului ca pe o revelaţie a binelui omenirii, voi da curs unei povestiri pe care am auzit-o, într-o seară de iarnă, în Săliştea Sibiului, în ajunul Crăciunului. Undeva, în munții Cibinului, am cunoscut un bătrânel firav și cam scump la vorbă, însă cu toată această zgârcenie mi-a istorisit o întâmplare pe care am să încerc să v-o relatez, pe scurt.
Într-o seară neagră, ca acelea petrecute în zonele unde munţii cu păduri dese stăpânesc aşezările, demult, pe când moșul lui, bătrânul celui care îmi spunea întâmplarea, urca munții fără toiag, iar tatăl bătrânelului de acum, pe atunci copil de vreo nouă – zece ani, îl ținea strâns de mână să nu alunece pe zăpada care îi scârțâia sub opincile alunecoase, se întâlniră, în drumul lor de întoarcere spre casă, cu un tânăr voinic cu niște ochi albaștri și pătrunzători și cu plete blonde care îi fluturau în vânt. Era ziua premergătoare sărbătorii Crăciunului, în ajun. Moșul lui urcase la stână, să ceară stăpânului ceva pe datorie pentru că ce avusese în cotețul lui pierise năpădit de boală. Se amărâse rău, pentru că spera să facă bucate cu femeia lui să aibă ce să dea toată iarna celor șapte copii ai săi. Primăvara era departe și greul pusese stăpânire pe casa lui. La stână însă, nu găsise pe nimeni și, atunci, și-a luat băiatul de mână și a pornit spre casă. Gândea că poate vreo căprioară sau un purceluș pierdut îi vor apărea în drum. Cum coborau, un trosnet puternic se auzi și un copac se frânse chiar peste tatăl băiatului, prăbușindu-se peste el. Îi prinsese amândouă picioarele sub trunchiul gros. Băiatul scăpase pentru că omul apucase să îl împingă puternic în dreapta lui, copacul alunecând pe zăpada care scrâșnea de gerul care se coborâse peste așezare. Copilul începuse să plângă. Încerca să rupă ramurile, să dea zăpada cu mâinile îngheţate pentru a face loc tatălui său să iasă. Toată munca băiatului era în zadar. Într-un târziu, omul îi zise fiului său: - Du-te în sat și adu ajutoare. Du-te băiatul meu, n-ai nicio grijă cu mine. Cu lacrimi în ochi, băiatul se depărtă până la urmă, coborând, mai mult rostogolindu-se, muntele. În drumul său, întâlni un tânăr voinic într-o sanie cu doi cai albi. Nu se opri să vorbească cu el pentru că trebuia să ajungă foarte repede acasă să aducă lopeți, pe frații săi mai mari și oamenii din sat cu o sanie, să-și poată căra tatăl accidentat.
Omul a rămas singur. Gerul pusese stăpânire grea peste întreaga așezare și, odată cu el, noaptea. Gemea și inima i se strângea, nu la auzul urletelor animalelor pădurii, ci la teama că flăcăul lui se putea pierde pe muntele ale cărui trecători fuseseră acoperite de zăpadă. Începuse să îi fie frig, iar de la mijloc în jos nu își mai simțea corpul. Privea pierdut cerul înstelat. Ninsoarea se oprise de mult, iar sunetul văilor munților îl auzea acum ca un clinchet. Deodată, lângă el, se opri o sanie lungă și albă. Cu greu întoarse capul să vadă împăienjenit că de acolo, de unde se auzea scârțâitul zăpezii, cineva coborâse din sanie și se îndrepta grăbit spre el. Un tânăr, cu pletele în vânt, se apropie și îi puse mâna pe frunte, privindu-l cu ochii lui albaștri, pătrunzători. Nu vorbea, dar el îi auzea vocea în mintea lui: - Când voi pleca, vei ieși de sub trunchiul copacului și te vei rezema de sacul acesta. Vei adormi, dar somnul tău va fi veghe și vis. Băiatul tău și oamenii din sat vor fi aici din clipă în clipă. A trecut mult timp, omule al lui Dumnezeu.
Sătenii și flăcăul lui l-au găsit răsturnat peste un sac plin cu merinde. Picioarele îi înghețaseră, iar oasele care i se rupseseră în timpul prăbușirii copacului aveau să i se vindece târziu, spre primăvară. De atunci şi până când a părăsit lumea aceasta, a mers ajutat de două cârje. Nu a știut niciodată să spună dacă ceea ce a fost şi a văzut atunci, în noaptea aceea din Ajunul Crăciunului, în munții umbroşi ai Cibinului, a fost un vis sau realitatea binelui divin i-a întins mâna protectoare. Sacul l-a păstrat mult timp, ca pe niște moaște, până când odată nu l-a mai găsit la locul unde femeia lui îl tot punea. De atunci, la închinăciune mergea în fiecare duminică și mulțumea pentru toate darurile pe care el și ai lui le-au avut în noaptea aceea şi apoi pe care le-au tot primit, până a închis ochii, dăruindu-şi sufletului Mântuitorului. „Doamne, minunată este Sărbătoarea de Crăciun”, mi-a spus baciul Marin când şi-a încheiat povestirea.
I-am privit ochii negri ai bătrânului, care luminau scânteietori, și l-am auzit spunând, parcă cu o dorinţă de a pătrunde adânc în inima mea, ca ascultător al acestei întâmplări: Când nu voi mai fi să mă cauți în munți. Cibinul a dat neamului nostru mult bine și păstorii lui Dumnezeu îl cutreieră de fiecare dată, când se apropie Crăciunul, ziua sfântă a nașterii Mântuitorului. Mi-a întins mâna și a coborât tăcut pe cărarea care l-a dus, pentru totdeauna, într-o lume a liniștii. Bradul i-a fost haina care l-a învelit în lungul drum al odihnei veşnice și l-a petrecut când sufletul lui, înainte cu o zi de marea sărbătoare a Crăciunului, s-a ridicat la ceruri: Dumnezeu a blagoslovit bradul să rămâie verde și frumos întotdeauna: iar din rășina lui să fie făcută tămâia ca lucru sfânt. (L.Magdan, 2006:4).
În casele gospodarilor creştini, beculețele aprinse ale Pomului de Iarnă se sting și se aprind ca o pâlpâire a vieții. Mesele îndestulate cu bucate, în mijlocul cărora lumânările sfârâie, licărind, așteaptă venirea celor dragi şi sosirea urătorilor. Postul Nașterii Domnului s-a încheiat. O lume curată sufletește așteaptă, an de an, cu mare bucurie, florile dalbe de măr. Florile albe de măr sunt un simbol pentru această sărbătoare, dar şi o frenezie a unui început care nu se va sfârşi niciodată. Taina ajunului naşterii Domnului va rămâne un miracol al petrecerii neîntrerupte a creştinului cu lumea nevăzută şi neştiută de dincolo. Trăirile acestor zile nu se pot descrie, iar puterea omului nu va putea înţelege niciodată, în adevăratul lor sens, cele șapte acte ritualice de comunicare cu realitatea divină, care pecetluiesc legătura dintre divinitate și om: botezul, nunta, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul.
În încheiere, credem că prin prezentarea acestui ceremonial am subliniat complicata geologie simbolică care stă la baza sărbătorilor de Crăciun. Descifrarea însă a simbolicii colindelor suscită controverse și încă multe mistere hermeneutice.

Referințe bibliografice:

1. Ispas, Sabina, Sub aripa cerului, Editura Enciclopedică, București, 1998.
2. Magdan, Leon, Legende creștine, Editura Mateiaș, București, 2006.
3. Mureșanu, Ștefan, Lucian, Etnologie și Folclor, Editura Victor, București, 2011.
4. Nicolau Irina, Lecții cu povești despre facerea lumii, Editura Sigma, București, 2000.

 Academia Română, Institutul de Etnografie și Folclor, Tradiții și obiceiuri de Crăciun, anexa Colinde vechi, București, 1993.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de Violeta Deminescu pe Decembrie 30, 2014 la 2:55pm

text expus!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor