Obicei și sens în ritualul de împodobire a bradului

OBICEI ȘI SENS ÎN RITUALUL DE ÎMPODOBIRE A BRADULUI
ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI
prof.dr. Ştefan Lucian MUREȘANU

Motto: Împodobeşte mamă bradul şi nu te întrista / Asta e seara de Crăciun, este seara ta / Împodobeşte bradul tată că ne aşteaptă-n prag / Colindători la noi acasă, hai să-i primim cu drag. (“Colind popular românesc din Ardeal”)

Cuvinte cheie: românesc, tradiţie, sfinţit, brad, Crăciun, naştere, Iisus, colind

1. Tradiții românești de Crăciun, împodobirea bradului

Omul românesc s-a născut, dăruindu-se tradiţiilor strămoşeşti, divinității şi aurei ce i-a înconjurat fiindul în toată trăirea telurică. El s-a sfinţit prin naştere şi a mulţumit vieţii, prin dăruirea de urmaşi, frumoasei şi preţuitei înfăptuiri a existenţei. În viaţă, s-a binecuvântat prin datini şi obiceiuri în casa pe care şi-a clădit-o cu toată dăruirea fiinţei lui fericite de a avea o familie. Familia a constituit pentru români chezășia neamului, ardoarea cu care părinții își binecuvântau, de fiecare dată, la marile sărbători, copiii spre împlinire. Masa de sărbători a legat pururea familia și a fost binecuvântată de Dumnezeu, precum Cina cea de taină.
Se spune că strămoșii noștri daci se năşteau cu privirea îndreptată spre înaltul cerului, pentru a lua cunoştinţă, încă din prima clipă a vieţii, că acolo, Sus, sălăşluia puterea divină care îi veghea, mustrându-i cu secete sau cu boli, când uitau uneori de vechile datini, dar şi cu ploi şi lanuri mănoase de grâu, cu sănătate în trupurile lor viguroase şi cu bogăţie în case, când vocile acestora înălţau imn de mulţumire zeului suprem.
Una dintre cele mai mari sărbători ale lumii creştine, Crăciunul, a fost să dea fericire românului printr-o altă mare sărbătoare, Naşterea Fiului lui Dumnezeu spre care cântul se înălţa: Din slăvi un înger coborî: / "Fiţi veseli!"- îngerul le-a spus / "Plecaţi, şi-n staul veţi găsi / Pe Craiul stelelor de sus!" (colind popular românesc).
S-au contopit divin voinţele şi, în ziua de 25 Decembrie 1386, Mânuitorului i s-a dat dreptul de a fi sărbătorit cu dragoste şi în ţinuturile valahe, ca cel care a fost şi va fi aproapele omului trecător, până în ziua încheierii drumului său pământesc şi judecarea faptelor sale. Valahii și-au coborât atunci privirile și și-au tulburat inimile, aflând că cel ce suferise pe crucea de pe muntele calvarului, Golgota, va sălășlui în veci în trupurile lor. De atunci, a tot fost cântat și slăvit în noaptea sfântă a Crăciunului, pentru că aceste mărturisiri își aveau o lume a lor și puțini îi cunoșteau taina pătrunderii în tradițiile și obiceiurile acestei sărbători: Cine încearcă să descopere această lume, să se apropie de ea, de tiparele ei dintâi, acela trebuie să aibe ceva din însuflețirea datinei, a tradiției și a obiceiului. Căci obiceiurile, tradițiile și datinile de Crăciun au puterea legii nescrise, deci a unei legi ce dăinuie în viața generațiilor, nu ca ceva impus, ci preluat, în mod firesc, într-o ordine a existenței care depășește efemerul. (Acad.Română, IEF, 1993:1)
Când s-a născut dorinţa de împodobire a pomului de Crăciun, nu s-a ştiut cu exactitate niciodată. S-a bănuit că ea ar fi venit, de pe undeva, de pe plaiurile popoarelor germanice, şi că acest obicei s-ar afla notat într-un document al vremii, în care se spune că eruditul saxon Martin Luther ar fi fost primul creştin care a împodobit un brad, chiar în ziua de Crăciun, cu lumânări aprinse, pe care le-a lăsat să ardă toată noaptea de Ajun.
La români, împodobirea bradului se aproximează a fi început odată cu anul 1866, ca un simbol al vieţii veşnice, ca o dăruire pe Pământ a lui Dumnezeu a nemuririi, şi ca o preţuire din partea lor: Pe-o creangă de brad, / Pe-un verde răsad, / Se arată-n zori / Colindeţe-flori, / Maica le strângea / Multe aduna, / Flori de rugăciuni, / Crenguţe-minuni, / Pruncului le da, / Pat Îi împletea, / Leagăn Îi făcea / Şi dulce-i cânta: / Fiule Născut, / De rău neştiut, / Primeşti rugăciuni / De la oameni buni. / Şi tot vei primi / Cât pământ va fi (“Colindul Maicii Domnului” – colind popular românesc).
Ce ar putea să sugereze aspectul bradului în formă de triunghi, decât o altă descifrare în taina Sacrei Treimi, realizarea minunăţiei vieţii, cunoaşterii şi a nemuririi. Podoabele, cu care bradul se încarcă în casele mirosind a curăţenie, spre a fi cântat în noaptea plină de splendoare, premergătoare Crăciunului, a naşterii pruncului Iisus, sunt simbolurile ştiinţei şi ale bogăţiei. Ştiinţa că bradul este pomul vieţii, iar bogăţia arborele fertilizator. Verdele perpetuu: Verde cetină de brad / noi vă colindăm cu drag / de cu seara gospodari / să trăiţi voi oameni mari, a dat mereu liniştire sufletului şi încrederea într-o viaţă viitoare. Cercetările științifice au dovedit ceea ce de fapt omul, în timpul său istoric, a învățat că această culoare a cetinei de brad aduce vindecarea sufletului. Și nu întâmplător, tămăduitorii trupului omenesc au schimbat culoarea uniformei lor din alb în verde. În vârful bradului împodobit creştinii au aşezat steaua, ca simbol a împlinirii luminii şi a închipuirii locului unde tainele măreţiei deusiene aveau să se împlinească prin Ecce homo: Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte / Că astăzi curata / Prea nevimovata / Fecioara Maria / Naşte pe Mesia... (“Steaua sus răsare”, colind popular românesc).
Vârfurile bradului de Crăciun, în formă de stea, insuflau românului împlinirea norocului în viaţa împodobitorilor, dar şi realizarea tuturor visurilor. Colindătorii stelari, care poposeau pe la casele sătenilor de la Ajunul Crăciunului și până la Bobotează, cântau pe versuri religioase despre naşterea lui Iisus, amintind aici înălțările, ca un imn adus nașterii divinității: Steaua sus răsare, La nunta ce s-a întâmplat, Trei crai de la răsărit, În oraşul Vitleem. Steaua se mai folosea şi la ornarea casei, prin unele zone ale ţării, fiind considerată ca tămăduitoare. Colindătorii purtau steaua cu ei între Ajunul Crăciunului şi Bobotează şi o mai poartă şi astăzi în toate zonele ţării, unde colindele mai trăiesc încă timpurile de început ale românismului. În fapt, suntem singurul popor din lume care avem colindători şi colinde ca imnuri ale slăvirii muncii, a existenţei noastre armonioase şi a măreţiei puterii deusiene. Steaua sugerează vestirea nașterii lui Iisus și, totodată, îndrumarea magilor spre locul unde Familia divină își găsise așezarea: Magii cum zăriră / Steaua şi porniră / Mergând după rază / Pe Hristos să-l vază / Pe Hristos să-l vază (”Steaua sus răsare” - colind popular).
În datina poporului nostru, bradul a avut un permanent şi activ rol generativ de existenţă în viaţa acestuia, dar şi strânse legături cu universul. Bradul îl regăsim în obiceiuri coborâtoare în timpurile străvechi, până la daci: O, brad frumos, o brad frumos, / Cu frunza neschimbată. / Mă mângâi şi mă faci voios / Şi mă-ntăreşti îndată. / O, brad frumos, o brad frumos, / Cu frunza neschimbată (colind popular despre brad), dar şi în riturile de trecere ale românilor, în fiecare dintre cele trei momente importante din viaţa sa: naşterea, nunta şi moartea.

2. Semnificație și sens al perpetuării tradiției

Bradul împodobit de Crăciun semnifică naşterea, trăirea prin cosmosul cu steaua pe care o aşezăm spre slavă în vârful pomului, ca semn că în acea noapte se dorește ca în fiecare casă de creștin să se vestească minunea ivirii Mântuitorului. În tradiţia noastră strămoşească încă mai există, în unele zone ale ţării, străvechiul obicei ca tatăl să sădească un pom la naşterea copilului său, iar moaşa să închine nou-născutul în faţa unui brad. Câtă pătrundere în sensurile pe care înţelepciunea închinării la divin l-au tot călăuzit în drumul său prin viaţă pe valahul obosit de săbiile care i se ridicau deasupra creştetului. Câtă dorinţă pentru colindul din noaptea de Ajun a copilului român care ura tuturor bineţe şi lumină.
Unele colinde româneşti erau adevărate cuplete de teatru popular, jucate, declamate şi cântate pe la casele sătenilor. Acest ritual al fericirii și înnoirii se efectua în faţa uşilor larg deschise ale caselor, a ferestrelor care se deschideau pentru a fi auziți colindătorii, iar urarea lor trebuia să pătrundă adânc în interiorul locuințelor pregătite de sărbătoare, pentru primirea tainei Naşterii Mântuitorului.
În noaptea de Crăciun, în casele românilor nu doarme nimeni, mesele le sunt încărcate cu bunătăţi, cu colaci, mere, nuci şi cozonaci care se dăruiesc colindătorilor. În totalitatea lor, colindele au constituit o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului nostru, expresii deosebit de expresive ale etosului arhaic românesc, care poartă şi astăzi denumirile străvechi, în funcţie de zonele ţării: Moş-Ajun, Colindiş, Piţărăi, Cucuţat, Cântece de stea.
Urările care au loc în această noapte înviază tainele străvechiale unei spiritualități condensate într-un ritual al colindătorilor pregătit cu multă evlavie. Aceștia, în vremurile mai îndepărtate, posteau trei zile înainte de a porni la urat şi spuneau rugăciuni de purificare. În dimineaţa premergătoare uratului, colindătorul se trezea dis-de-dimineaţă şi se spăla de trei ori pe faţă cu apă rece, ceea ce semnifica în credinţa lui, transmisă de la străbunici, alungarea din faţa urătorului a tuturor piedicilor care s-ar fi putut ivi, nepermiţând pornirea acestuia de acasă la urat. Imaginându-ne această sărbătoare măreaţă a naşterii Domnului ca pe o revelaţie a binelui omenirii, voi da curs unei povestiri pe care am auzit-o, într-o seară de iarnă, în Săliştea Sibiului, în ajunul Crăciunului. Undeva, în munții Cibinului, am cunoscut un bătrânel firav și cam scump la vorbă, însă cu toată această zgârcenie mi-a istorisit o întâmplare pe care am să încerc să v-o relatez, pe scurt.
Într-o seară neagră, ca acelea petrecute în zonele unde munţii cu păduri dese stăpânesc aşezările, demult, pe când moșul lui, bătrânul celui care îmi spunea întâmplarea, urca munții fără toiag, iar tatăl bătrânelului de acum, pe atunci copil de vreo nouă – zece ani, îl ținea strâns de mână să nu alunece pe zăpada care îi scârțâia sub opincile alunecoase, se întâlniră, în drumul lor de întoarcere spre casă, cu un tânăr voinic cu niște ochi albaștri și pătrunzători și cu plete blonde care îi fluturau în vânt. Era ziua premergătoare sărbătorii Crăciunului, în ajun. Moșul lui urcase la stână, să ceară stăpânului ceva pe datorie pentru că ce avusese în cotețul lui pierise năpădit de boală. Se amărâse rău, pentru că spera să facă bucate cu femeia lui să aibă ce să dea toată iarna celor șapte copii ai săi. Primăvara era departe și greul pusese stăpânire pe casa lui. La stână însă, nu găsise pe nimeni și, atunci, și-a luat băiatul de mână și a pornit spre casă. Gândea că poate vreo căprioară sau un purceluș pierdut îi vor apărea în drum. Cum coborau, un trosnet puternic se auzi și un copac se frânse chiar peste tatăl băiatului, prăbușindu-se peste el. Îi prinsese amândouă picioarele sub trunchiul gros. Băiatul scăpase pentru că omul apucase să îl împingă puternic în dreapta lui, copacul alunecând pe zăpada care scrâșnea de gerul care se coborâse peste așezare. Copilul începuse să plângă. Încerca să rupă ramurile, să dea zăpada cu mâinile îngheţate pentru a face loc tatălui său să iasă. Toată munca băiatului era în zadar. Într-un târziu, omul îi zise fiului său: - Du-te în sat și adu ajutoare. Du-te băiatul meu, n-ai nicio grijă cu mine. Cu lacrimi în ochi, băiatul se depărtă până la urmă, coborând, mai mult rostogolindu-se, muntele. În drumul său, întâlni un tânăr voinic într-o sanie cu doi cai albi. Nu se opri să vorbească cu el pentru că trebuia să ajungă foarte repede acasă să aducă lopeți, pe frații săi mai mari și oamenii din sat cu o sanie, să-și poată căra tatăl accidentat.
Omul a rămas singur. Gerul pusese stăpânire grea peste întreaga așezare și, odată cu el, noaptea. Gemea și inima i se strângea, nu la auzul urletelor animalelor pădurii, ci la teama că flăcăul lui se putea pierde pe muntele ale cărui trecători fuseseră acoperite de zăpadă. Începuse să îi fie frig, iar de la mijloc în jos nu își mai simțea corpul. Privea pierdut cerul înstelat. Ninsoarea se oprise de mult, iar sunetul văilor munților îl auzea acum ca un clinchet. Deodată, lângă el, se opri o sanie lungă și albă. Cu greu întoarse capul să vadă împăienjenit că de acolo, de unde se auzea scârțâitul zăpezii, cineva coborâse din sanie și se îndrepta grăbit spre el. Un tânăr, cu pletele în vânt, se apropie și îi puse mâna pe frunte, privindu-l cu ochii lui albaștri, pătrunzători. Nu vorbea, dar el îi auzea vocea în mintea lui: - Când voi pleca, vei ieși de sub trunchiul copacului și te vei rezema de sacul acesta. Vei adormi, dar somnul tău va fi veghe și vis. Băiatul tău și oamenii din sat vor fi aici din clipă în clipă. A trecut mult timp, omule al lui Dumnezeu.
Sătenii și flăcăul lui l-au găsit răsturnat peste un sac plin cu merinde. Picioarele îi înghețaseră, iar oasele care i se rupseseră în timpul prăbușirii copacului aveau să i se vindece târziu, spre primăvară. De atunci şi până când a părăsit lumea aceasta, a mers ajutat de două cârje. Nu a știut niciodată să spună dacă ceea ce a fost şi a văzut atunci, în noaptea aceea din Ajunul Crăciunului, în munții umbroşi ai Cibinului, a fost un vis sau realitatea binelui divin i-a întins mâna protectoare. Sacul l-a păstrat mult timp, ca pe niște moaște, până când odată nu l-a mai găsit la locul unde femeia lui îl tot punea. De atunci, la închinăciune mergea în fiecare duminică și mulțumea pentru toate darurile pe care el și ai lui le-au avut în noaptea aceea şi apoi pe care le-au tot primit, până a închis ochii, dăruindu-şi sufletului Mântuitorului. „Doamne, minunată este Sărbătoarea de Crăciun”, mi-a spus baciul Marin când şi-a încheiat povestirea.
I-am privit ochii negri ai bătrânului, care luminau scânteietori, și l-am auzit spunând, parcă cu o dorinţă de a pătrunde adânc în inima mea, ca ascultător al acestei întâmplări: Când nu voi mai fi să mă cauți în munți. Cibinul a dat neamului nostru mult bine și păstorii lui Dumnezeu îl cutreieră de fiecare dată, când se apropie Crăciunul, ziua sfântă a nașterii Mântuitorului. Mi-a întins mâna și a coborât tăcut pe cărarea care l-a dus, pentru totdeauna, într-o lume a liniștii. Bradul i-a fost haina care l-a învelit în lungul drum al odihnei veşnice și l-a petrecut când sufletul lui, înainte cu o zi de marea sărbătoare a Crăciunului, s-a ridicat la ceruri: Dumnezeu a blagoslovit bradul să rămâie verde și frumos întotdeauna: iar din rășina lui să fie făcută tămâia ca lucru sfânt. (L.Magdan, 2006:4).
În casele gospodarilor creştini, beculețele aprinse ale Pomului de Iarnă se sting și se aprind ca o pâlpâire a vieții. Mesele îndestulate cu bucate, în mijlocul cărora lumânările sfârâie, licărind, așteaptă venirea celor dragi şi sosirea urătorilor. Postul Nașterii Domnului s-a încheiat. O lume curată sufletește așteaptă, an de an, cu mare bucurie, florile dalbe de măr. Florile albe de măr sunt un simbol pentru această sărbătoare, dar şi o frenezie a unui început care nu se va sfârşi niciodată. Taina ajunului naşterii Domnului va rămâne un miracol al petrecerii neîntrerupte a creştinului cu lumea nevăzută şi neştiută de dincolo. Trăirile acestor zile nu se pot descrie, iar puterea omului nu va putea înţelege niciodată, în adevăratul lor sens, cele șapte acte ritualice de comunicare cu realitatea divină, care pecetluiesc legătura dintre divinitate și om: botezul, nunta, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul.
În încheiere, credem că prin prezentarea acestui ceremonial am subliniat complicata geologie simbolică care stă la baza sărbătorilor de Crăciun. Descifrarea însă a simbolicii colindelor suscită controverse și încă multe mistere hermeneutice.

Referințe bibliografice:

1. Ispas, Sabina, Sub aripa cerului, Editura Enciclopedică, București, 1998.
2. Magdan, Leon, Legende creștine, Editura Mateiaș, București, 2006.
3. Mureșanu, Ștefan, Lucian, Etnologie și Folclor, Editura Victor, București, 2011.
4. Nicolau Irina, Lecții cu povești despre facerea lumii, Editura Sigma, București, 2000.

 Academia Română, Institutul de Etnografie și Folclor, Tradiții și obiceiuri de Crăciun, anexa Colinde vechi, București, 1993.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de Violeta Deminescu pe Decembrie 30, 2014 la 2:55pm

text expus!

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Anna Leah, Aurora Luchian,Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cozmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

Fişă de scriitor – Ioana Haitchi
Publicat în Medalion literar

Ioana Haitchi s-a născut la 16 noiembrie 1967, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 se stabileşte împreună cu o parte din familie la Cluj.
Are înclinaţii artistice, fiindu-i apropiate muzica (prof. Mihai Boldor), pictura (prof. pictor Laurenţiu Buda) şi poezia (prof. Ileana Boca).

Urmează Facultatea de Ştiințe Economice - UBV Cluj Napoca şi obține Licența în anul 2006. Are un Master în Finanțe la ASE Bucureşti (2008).

Publică prima poezie Ploaie dulceagă în iunie 1986, în Revista Flacăra, la rubrica Atelier literar condusă atunci de Geo Dumitrescu.

Scrie poezie fără să publice o perioadă îndelungată. Începând cu anul 2013 deschide bloguri personale de poezie, literatură, ştiri culturale.

Este amintită de Revista Vatra veche, Serie Veche nouă, Anul V, nr. 9(69), septembrie 2014, la pagina 72, cu traduceri din limba spaniolă a poetului André Cruchaga, iar ulterior este menționată în acest sens în mai multe bloguri şi reviste.

continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/fi-de-scriitor-ioana-haitchi

Din urmă...

Dosarul lui Eminescu de punere sub interdicție
Postat de ION IONESCU-BUCOVU

Dosarul de punere sub interdicție a lui Mihai EMINESCU

Având în vedere că în ultimul timp tot mai mulți eminescologi susțin că M.Emiescu a fost ucis de spionajul imperiului Austro-Ungar prin agenții lui de influență, pun la dispoziția publicului dosarul de interdicție al poetului, după boala suferită în 1883, dosar din aprilie 1889 până în 16 iulie 1889:

[PUNEREA SUB INTERDICŢIE]

Nr. 645 Anul 1889 Luna ........ ziua ........

Proces-Civil
DOSARUL TRIBUNALULUI ILFOV
Secţia II-a civilă-corecţională

MIHAIL EMINESCU
Interdicţie
continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/dosarul-lui-eminescu-de-punere-sub-interdic-ie

Articole

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ICONOLOGIEI CA ȘTIINȚĂ A IMAGINILOR IMAGINII IMAGINATE Postat de Ştefan Lucian MUREŞANU în Iulie 15, 2017

Motto: ”Supremul şi sensibilul aparat al iconologiei este intuiţia sintetică; ea este rodul metodologic al erudiţiei active care fertilizează ogorul imaginaţiei investigatoare.” (Erwin Panofsky) Cuvinte cheie: iconologie, imagine, studii, reprezentări, atribute 1. Lumea ca început în imaginea reală a existenței omenirii Toate științele sunt un rezultat al gândirii profunde a omului, sunt creații materializate ale unor fapte, ale unor imagini fiinduale ale puterii intelectuale, ale desăvârșirii unor înțelepciuni marcate prin naștere omului dat să le expună. Ne naștem din nașterea unei taine nedeslușite și încă misterioase, ne întrebăm de multe ori de unde atâta imaginație în gândirea noastră, de unde atâta profunzime la unii și tot atâta superficialitate la alții. Științele sunt idei parțial materializate în disciplinele care însumează faptul real sau ireal teorie a putinței realizării practice în viziunea umană elevată. Științele expun acordul materializării imaginii imaginate în imagini fiinduale sau, mai bine spus, ajută lumea să înțeleagă scopul studierii faptului imaginat. http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/introducere-n-studiul-iconologiei-ca-tiin-a-imaginilor-imaginii?xg_source=activity

„Zâmbet de copil în zbor de fluturi” – impresii de la prima ediție Publicat de Mihai Cotea în Iulie 11, 2017  Pe 26 mai a avut loc la Sântana, jud.Arad, festivitatea de premiere a primei ediții a concursului de creație literară și artistică,Zâmbet de copil în zbor de fluturi. Concursul a fost organizat de Primăria orașului Sântana și de Biblioteca Orășenească „Ștefan Augustin Doinaș”,în urma unei inițiative a poetului sântănean Stelu Pop, între 1 aprilie și 26 mai a.c. Concursul a fost structurat pe două secțiuni, literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: -6 ani -creație plastică - 7-10 ani -creație literară și creație plastică - 11-14 ani -creație literară și creație plastică - 15-18 ani -creație literară și creație plastică Tematica acestui concurs a fost liberă, fapt care a avut drept rezultat, înscrierea a 150 de concurenți, atât din Sântana, cât și din localitățile învecinate. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în holul Primă http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/z-mbet-de-copil-n-zbor-de-fluturi-impresii-de-la-prima-edi-ie

Pe drumul Damascului - articol de Valeriu Ilica Publicat de Florin T. Roman în Iunie 26, 2017

Dintotdeauna și peste tot, există în legea nescrisă a oricărui cenaclu literar, a societăților, saloanelor și grupărilor literare, cel puțin o normă internă care, ca un făcut, e acceptată și aplicată de toți. E un protocol pe care nu-l contestă și nu-l încalcă nimeni. Cel mult, îl desecretizează! Spațiu de suflet și inițiativă privată, ca s-o plagiez pe doamna Florica Ranta Cândea, Salonul Gutenberg din Arad nu face excepție. Deși mozaicat ca structură, divers prin componență și libertin prin libertatea de gândire, și-a propus și promovează necondiționat dragostea de artă, cultură și frumos, cultul prieteniei intelectuale, colegialitatea sinceră și dezinteresată, dreptul la liberă exprimare, informarea reciprocă și schimbul de idei. La loc de cinste, își găsesc rostul buna dispoziție, intervenția potrivită la momentul potrivit, vorba de duh, râsul sănătos și gluma bine spusă.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/pe-drumul-damascului-articol-de-valeriu-ilica

 

Caligrafii

Am cunoscut fel și fel de oameni... Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 6, 2017

Am cunoscut oameni proști, incredibil de proști, care au aflat asta doar după ce au devenit formatori de opinie, cumva. Am cunoscut oameni inteligenți, dar atât de naivi, încât oamenii proști i-au învârtit pe toate degetele unui suflet degenerat, astfel încât au ajuns să se întrebe dacă nu cumva ei sunt defecți. Am cunoscut oameni care nu știau nimic despre ei, pentru că nu se întrebaseră sau pentru că nu-i pusese nimeni în fața unui astfel de gând. Am cunoscut oameni doar cu suflet - creierul îl dăduse, la o parte, natura - , dar aveau atâta lumină în privire, încât puteau să facă inteligentă și o muscă. Am cunoscut oameni despre care nu pot spune decât… că semănau cu muzica ascunsă în nisip, cu visul ca un loc îndepărtat, cu un om pe care îl iubești, cu lumea care stă - uneori, cu pereții strâmbi când e prea multă liniște, cu frica, realitatea care ne uimește, invidia, mănușa unui boxer, egoismul sau, pur și simplu, cu o piele, susținută de oase, căreia trebuie să-i învârtești cheia.continuare... http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/am-cunoscut-fel-si-fel-de-oameni

 

Stre-suri...

castane pentru copii Publicat de ileana popescu bâldea în Iulie 9, 2017

surzi și orbi Doamne. o grămadă de oase între gânduri. merg. cuvântul poate fi oricine. ei cred că undeva. o pasăre poate să-i lovească. tabără de sunete șerpuind.(astăzi discută întâmplări.ostatice între lumi). mâine. pistă pentru corbii. din iad. neuronii ard. stingher. într-o cutie pe roți. luciul ochiului. se clatină. cu vorba. zodia istoriei nefastă. și tu știi… au un rol. în noaptea asta. cu mânecă scurtă… http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/castane-pentru-copii

Demagogi și corupți* Postat de C.Nechita în Iulie 6, 2017

Voi cei cocoțați în castele

Cu ochii și nasul în vânt, Atunci când mai dați de belele Mai știți să priviți spre pământ?

Prin satele noastre bătrâne Trecut-ați voi oare de când Urcat-ați pe vârfuri păgâne Uitând că poporu-i flămând?

De când v-ați văzut la putere Și multe de tot ați promis, Mai știți despre-a noastră durere? Sau doar din program ne-ați omis!continuare... http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/demagogi-i-corup-i

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor