Cred că deja încep să port, ca pe o haină ruptă a unei sperietori, stigmatul ratării colosale, alături de sacoșele cu care mătur orașul în fiece dimineață., ca un soldat rătăcit pe front, purtând în neștire ranița celui mai bun camarad. Paloarea nonsensului, a fugii zilnice în și dintr-un trup istovit, cambrat fără logică, fisurat până la disipare. Mă legăn pe trotuarele cârpăcite și blocurile gri valsează cu mine, e un dans fără nume, o nuntire idioată, claxonele mă împung din spate, sunt ținută în viață de amintirea morților, a neamului care își confundă rădăcinile sub lespezi într-un tango aiuritor. Mamă, mă aud șoptind, mi-e teamă de corul păpușilor absurde, intonând sentințe definitive din om în ne-om, una din ele sunt și eu, aproape decapitată. Încerc să cizelez sângerarea ca pe o operă de artă, sensul scapă oricum. Pentru că uneori viul, ca și vinul, te soarbe dincolo de el, ca un ochi de casă pustiu, nerevendicat,ca un nebun sau un alterego. Rămâi pe fundul paharului și nu știi cum să vâslești, a câta dimensiune devii sau te vindeci. Din afară, doi ochi se holbează-ai tăi dar și ai ființei dublate care se îmbată din nimic în misterul tău inițiatic, arcuind miezul lucrurilor ca pe o galaxie cu allura minții aburite.
În ultima completare de Sine gazdele cumplite tac. Îmi târăsc aparatele de tortură, conectată la plămânii mei din care mă alungă mereu altceva, dacă ar putea m-ar scuipa de jenă, s-a libera, sunt înșeuată iar și iar de inima care nu se poate dezice de mine, de splină și de ficatul prea simplu, abătut, fierea mărită, năucită,(depresie incipientă) sunt găurită de coastele nesătule și sunt fentată de creier în cel mai înalt grad, e o percuție înșelătoare, delăsătoare, fierberea asta a neuronilor ca niște mascați care dau buzna în de-realizarea mea, într-o cameră de tortură de bună cuviință. Astfel înaintez cu sacoșele pe umăr, cu pruncii la șold, aproape uitându-mi respirul, războindu-mă cu lumina și paloarea fețelor voastre, cu zâmbetele obeze și cu stupidele întrebări care mă plachează ca pe o gheișă de aur.
Texte uluitoare mă amețesc mereu în drumul spre magazin, își zvântă chipul ca niște nimfete după ploaie apoi dispar-genială risipă, nu? Și iata-mă gospodărește perfectibilă și labilă, consternată, înaintând anost în paralizia colectivă a maselor de aer cald care se ciocnesc până și-n fața rafturilor de ceapă. Selfie-ul perfect. Ahh, reducere! Poate reeducare. Mai ales între sărbători, când nesfârșita vină in vitro te așteaptă să mori.
Mă sperie diformitatea staturii mele, iminenta alunecare din uman, din sacerdotala știință a sacrului, gâfâiala, trierea absurdurilor încolăcite ca pitonii, degetele încordate pe geantă, pumnul strâns în buzunar, contorsionat parcă, mă alungă dintr-un clopot straniu în altul miresmele de aprilie, de fapt în genunchi mă târăsc alături de amintirea mamei, pe acolo mergeam la aprozar, pe dincolo la coafor, aleile sunt mici canalicule care pulsează de viață și mă țin ca un perete coșcovit o genială pictură, frământată în mintea și amprentele artistului până la o desprindere de orizontul perfectibil, până la o poruncă infinită de șlefuire și blândă legănare.
Ajung să-mi plătesc darul de-a respira în rate, plămădesc bărbați din miresmele amestecate între grădini, praf stradal, gunoi, flori si parfumuri, tutun, uitare, tot ce lasă în urmă un om grăbit pe trotuare. Astfel eliberați în lume, preț de câteva clipe, ei fac două trei salturi mortale, îmi imploră pumnii să-i strângă bine, să ocrotesc așa cum pot copiii abisali ai cancerelor-carcerelor noastre firești, schisme emoționale în halat și papuci.
Devin admin-ul speriat, înspăimântat chiar, al zilelor ce vor urma, visez la Imemorialul timp al liniștii, un timpan al vibrațiilor născute-n conștiința leneșă ca o lăptăreasă abia percepută într-un tablou renascentist. Mă mut celulă cu celulă pe marginea ceștii, de-ținută a aromelor ilicite. Beată de el, mă așez într-un curricullum inedit al cafelei, câte grade în zaț, cât nesaț al figurilor maronii în care unii ghicesc amarul viitor al viilor șubrezi căzuți la timp peste morții înalți, aproape Atlanți. Aci se pot zări mințile transpirate-n neștiință, se întretaie desene stângace, contururi fără de milă sau prihană, se cuplează apoi statisticile, ele arată-câți morți -palori nedefinite, a doua zi pământ bun de îngrășat grădinile mereu altfel, viața coboară și urcă precum o cobră, ne azvârle într-o moarte stătută să lungim umbre peste sufletul altora, ne răfuim cu fricile îndesate, ,,coboară la prima,, ne șoptește un glas de altundeva, aci șerpuiesc toți ca țiparii între coapse abătute de magnolii, opresc în dreptul conștiinței adumbrită de secole în penelul unui artist diform cu un braț lung care mută ideea norilor peste spectre sagace și ideologii care-i devoră opera neterminată.
Mama, mă aud spunând, am ajuns o specie incalificabilă, un mutant arhitectural, conjunctural, asamblu îngustat de preconștientul spălăcit, o turlă strâmbă a unei biserici închise într-o nejustificată reverie, într-o ideologie crasă, înccerc să evadez dincolo de pruncii mei, îmi strîng pielea în jurul craniului de cristal abătut , fac reverențe, din nou cunoștință cu întunericul dintre ele și degetele cu care las oamenii să cadă și clădirile să crească în drum se moaie apoi în lumina diafană a orei nouă, care naște orașe, mări, claxoane, îngeri beți peste hotare, aproape o murire a sensului, nostalgia mă împrumută următoarei povești aburinde din secolul viitor.
Ratare! Strigă și somnul prin mine, orfana. Nici femeie, nici soață, nici amică, nimic, nimic, nimic, uu-l se cască sub asfalt, aproape cutremur. Mă aplec a joacă din trupul meu către străbuni, morții mei de care habar n-am nimic și care-mi sapă în suflet culoare de carne și invers, podidindu-mă, înrouându-mă, înrolându-mă la neant. Uneori nu-ți închipui că mai poti scăpa din vis, palpezi marginile viului, toate acele posibilități infinite ca in utero, stii că te vei trezi și-ți vei aminti doar flashuri, dar lumea ta e acolo, înmărmurită și totuși într-o diafană mișcare, structurare, te cheamă de dincolo cineva căruia îi poți da 100 de chipuri dar ești tot tu, întreg, fără urmă de mască. Și-apoi îl vezi-el în sexul lui, tu într-al tău ca două cavouri îngemănate, ca doi siamezi indescriptibili, inseparabili. Spectrul de la marginea patului și-a nopții, răsucirea infinitului infirm, de care înveți să te temi până-n ultima zi dar îl primești într-o intimitate pe care nu vei știi niciodată s-o numești.
Doar cu ratarea se intră și iese teribil din moarte, o amânare mai mică scoasă prin lume își înfoaie fustele, zâmbește cu dinții la vedere, e un rânjet superior, ea e vlăstarul adulat, adorat, ea e micuța subretă, poantele îi ajung deopotrivă la îngeri și-n infern, ea e starea alterată în care conștiința gângurește fără nicio teamă, dacă s-ar căsca acum un abis n-ar clipi, dar abisul e ca un capot, o mângâie aproape blândețea, desuetul, nostalgia, ea e fetusul din moarte, sentința perfectă a vieții rotindu-se ca un păun țanțoș, ca un plămân de scafandru, ea e nimicirea invizibilă, trucajul multicolor ca fustele unei florărese, câte miresme și ce mai adorare sub fructele tămâioase, între cuviințenia pământulului, sânul stâng al lunii, răscoala statuilor, mogâldețe adorate, carcase, rădăcini si larve care hranesc lumea și-apoi o izbesc în esența ei.
Ce n-aș da să rămân atârnată în blândețea măsurată a singuraticilor cartierului, să descopăr straniul vals ratat al trenciurilor anoste, să palpez cu ochiul inocent viul prăbușit înăuntru ca un parazit, să simt cum trece grija primăverrii dintr-un boboc în altul!Desfigurez femei necunoscute, mă îmbrac în rictusul lor, uneori în ritualurile lor cuminți și apoi fug. Dar....Ratare! Strigă mașinile înmuindu-mi picioarele, ratare! Chiar și tufișurile din care mâna maicii domnului miroase amețitor se întind și mă apucă de piept ca pe o golancă în gang.
Ratare! Sunt o a-rătare, o avarie sorbind avalanșa cu dor, Pruncul din leagăn simte, obsesiile susură ca un șarpe, mama de dincolo de toate mamele, de Madonele zugrăvite de renascentiști bolnavi de neguri, singura femeie de pământ, cu brațele mărite de spaimă, oboseala gigantică asemenea unui elefant rănit mă transformă într-o ciudată creatură, avidă de tortură, într-o ființare a neființelor mereu împrospătate la comandă.
Miroase a om!, a mulțimi ce viermuiesc prin arterele urbei, încolonați de spaime și dureri ascunse, mânați, aho, ahooo, de teribili demoni, macabre porniri și îngenuncheri. Dincolo de vis zărim un copil care mușcă rumen din zarzără, numără cerurile și piaptănă sfinții ca pe păpuși, noi, cei istoviți și izbăviți de anonimat, striviți de zilele anoste, alunecăm nefirești între mânuțele lui, prea mici ca să ne bage de seamă, ceruiți și cernuți la nesfârșit.
Fii nenăscuți se mută-n neființă, moșii îi iartă timid întru căință.
Simt cum nația, patria asta pietrificată-n statistici, îmi aruncă în față la fiecare drum, o dată cu praful și microinserțiile nitraților, poluarea pe care o respirăm ca pe un drog, suntem orășeni, avem cagule trase pe chipuri, naștem și murim în chinuri alveolare la fiecare pas grăbit. Descânt din șoapta mea sacadată în gâtul ciobit gâlgâit al țării, damigeana spartă-n statistici abradacabrante, șiroind a oameni absurzi, a boli fără nume, a ciopârțeli și clivaje anoste, a iconoclasti posaci, a comandanți de plutoniu, șuierând ca un măscărici fricos, scena se clatină, cortina prăbușită înghite spectatorii, bis, bicisnic regizor-sufleor!
Absurdul nechemat se înfiripă spre tâmplă ca un cui de lemn într-o corabie, ca un piron de foc în piept, putregaiuri cu amănuntul îmi fac loc, dizloc starea lumii de propria-mi angoasă, apare Uitarea fără de coasă, o casă ciudată crescută prin minte o umbră glisează fără cuvinte, ratare! Noi cei uitați în găoacea sagace, noi, cei alăturea cu dramul de păcat înviem la comandă pe state de plată, plutonul întreg nu ne poate ochi, zidirea sfârșește într-un ochi de fum, avem un vis unic și acela-i scrum....

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Dialoguri culturale !

Alătură-te reţelei Dialoguri culturale

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe August 20, 2017 la 11:50pm

Partajez în DIALOGURI-SL și tuturor membrilor

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe August 16, 2017 la 3:01pm

Vă mulțumesc pentru aprecieri și promovare!

Comentariu publicat de Anca Hirschpek pe August 16, 2017 la 3:01pm

Comentariu publicat de Dan Tipuriță pe August 16, 2017 la 2:43pm

Foarte frumoasă scriitură. Promovez și înstelez eseul

Comentariu publicat de ileana popescu bâldea pe August 16, 2017 la 12:54am

Aprecieri sincere! Expun și promovez! Voi reveni,

Despre

Ileana P. Bâldea a creat această reţea Ning.

Colectivul de redacție

Redactor-sef: Ileana Popescu Bâldea

Redactori: Veronica Pavel Lerner, Teodor Dume, Nadia Pădure,Anica Andrei Fraschini, Enea Gela, Violeta Mirela Deminescu, Ottilia Ardeleanu, Loredana Știrbu, Aurora Luchian, Agafia Drăgan, Costin Tănăsescu, Tudor Calotescu, Dan Tipuriță,Simion Cosmescu

Membru de onoare: Relu Coțofană

Pian și alte coarde...

Tableta zilei

„Lumea-i visul sufletului nostru.”                                                      Mihai Eminescu

http://junimeadigitala.ning.com/group/tableta-zilei/forum/topics/ce-este-lumea

                   

Medalion literar

CV-Maria Giurgiu
Publicat de giurgiumaria î

Născută pe 1 noiembrie 1960 în comuna Izvoru, județul Argeș. De origine din comuna Uda, județul Argeș. Sunt, fiica cea mai mare dintr-o familie de la țară cu patru copii. Am urmat cursurile școlii generale, din satul Săliștea, comuna Uda; Am urmat cursurile unui liceu teoretic profil umanist- limbi străine în orașul Pitești. După terminarea școlii și după căsătorie, am început să lucrez în uzină, în urma unor examene de diferențe în profilul industrial. Pe parcurs am făcut cursuri de specializare în profilul meu de lucru. Literatura și istoria, au constituit întotdeauna o pasiune și un hobby pentru mine. După ce m-am căsătorit, soțul fiind cadru M.A.N. am locuit în Câmpina, apoi în Constanța alți câțiva ani, după care m-am mutat la Târgoviște unde m-am stabilit cu familia și am continuat să lucrez într-o unitate a M.A.N. 
http://junimeadigitala.ning.com/group/medalion-literar/forum/topics/cv-maria-giurgiu

traduceri...

Arcul şi lira (El arco y la lira)
Postat de Ioana Haitchi în Noiembrie 8, 2017
Poezia este cunoaștere, salvare, putere, abandon. Operaţiune capabilă de-a schimba lumea, activitatea poetică este revoluționară prin natura ei; exercițiu spiritual – metodă de eliberare interioară. Poezia dezvăluie această lume; creează o alta. Pâinea celor aleşi; al naibii aliment. Izolare; unire. Invitație la călătorie; întoarcere la patria-mamă. Inspirație, respiratie, exerciţii fizice. Rugăciunea vidului, dialogul cu absenţa: plictiseala, chinul și disperarea le hrănesc. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență. Exorcism, incantație, magie. Sublimarea, compensarea, condensarea inconștientului. Expresie istorică de rase, națiuni, clase. Neagă istoria: în sinele ei sunt rezolvate toate obiectivele conflictuale și omul dobândește în sfârşit conștiința de a fi ceva mai mult decât tranzit. Experiență, sentimente, emoție, intuiție, gândire, nedirijate. uman. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/arcul-i-lira-el-arco-y-la-lira

Articole

Mihai Beniuc - 110 ani de la naştere Publicat de Florin T. Roman în Noiembrie 16, 2017 la 3:13pm în ARTICOLE

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ, în netimpul din trupul pământului, înviindu-i ierburile, semănându-i fluturi pe comori şi perechi de mărgăritare peste căţelul ce latră miezul nopţii şi stă cu labele suite pe blesteme şi nădejdi”, scria undeva Fănuş Neagu, prieten al poetului. În calitate de concitadin al său mă simt obligat să reamintesc, la ceas comemorativ, noilor generaţii şi nu numai, cine a fost şi mai ales ce a scris acest poet pe nedrept uitat. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/mihai-beniuc-110-ani-de-la-na-tere

Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel Postat de adrian grauenfels în Noiembrie 7, 2017 Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/starea-literaturii-moderne-un-sondaj-saga-israel?xg_source=activity

100 de ani de la catastrofa din Octombrie 1917 Publicat de adrian grauenfels în Noiembrie 1, 2017

Pentru noi toţi cei născuţi în zorii comunismului, data de 7 Noiembrie 1917 are un răsunet deosebit. Era momentul când poporul, bolşevicii, mujicii şi oprimaţii conduşi de Lenin au preluat puterea instaurând în Rusia o nouă eră, o nouă ideologie, de fapt o monstruoasă anomalie socială - comunismul. Filosofia marxistă a "dictaturii proletariatului" a fost impusă cu armele de Gărzile Roşii care prin insurecţie au lichidat guvernul provizoriu alcătuit după abdicarea ţarului Nikolai II. Lenin, Trotzki şi din 1922 Stalin, croiesc o nouă istorie care va costa viaţa şi va schimba destinul milioanelor de oameni din trei continente. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/100-de-ani-de-la-catastrofa-din-octombrie-1917

Caligrafii

Nevoia de noi...(amintiri de la lansarea volumului colectiv "Jurnalul unui câmp de aripi" - Daniela Toma)
Publicat de ileana popescu bâldea
în Noiembrie 5, 2017
Da! avem nevoie de noi. într-o lume care ne alienează tot mai mult. și nu știu dacă este vina ei sau a aerului de deasupra. sigur, însă, cineva cerne șansele de a trăi normal. când voi întâlni energia aceea, dacă o voi întâlni vreodată, o voi examina pe toate fețele sau firele care ne despletesc firescul. și, poate, astfel voi înțelege, pentru o altă viață de om sau fluture, unde se află echilibrul fără de care suntem mai ușori decât o frunză…
continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/caligrafii/forum/topics/nevoia-de-noi

Stre-suri...

Între G și H... Publicat de Anica Andrei Fraschini în Noiembrie 2, 2017 

Nu, nu e vorba de punctul G, ci de rețeaua internet... Pentru că mă mișc doi centimetri cu telefonul mai spre dreapta-stânga, dispare G, apare H, dar cel mai grav e când se încăpățânează un E penibil... Sau de rețele, în "G"neral... De plase, de păcăleli, de ițe... Iglițe... De chef și platitudine, de extaz și starea de nimic. De hipotalamus e vorba. Măria-Sa. Mă ia cu câte o sfârșeală, de nu-mi vine să cred. Mă irită tot. Și nici că aș vrea altceva. Nu! Se strânge lumea într-un polonic și sunt, și eu, pe-acolo, să mă întreb ce caut. Nimic. Un hipotalamus destabilizat, pipernicit, anemic, anti-anatomic. Nici măcar o părere, niciun sentiment, doar iritare, cu lipsă de respect. Cu lipsă de orice, altceva. Hormonal - da, ah!, intervine "H"-ul - poate părea corect: o muiere ce glisează în viteză, spre vârsta a treia. Sau o fi vreo înălțare? Că "trei" e mai sus decât "unu"... continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/ntre-g-i-h

Fapt divers Publicat de ileana popescu bâldea în Septembrie 24, 2017

Citesc multe poeme. De foarte mulți ani. Doar cine nu citește - și își clădește "opera" pe imaginile și metaforele altora - nu realizează cât de ușor pot fi descoperiți de cei din ale căror texte se inspiră. Apoi, împăunați și bazându-se pe numărul aprecierilor acelora care citesc din doi în doi, încearcă să se "ridice" pe vârfuri, din nefericire, doar de nisip. Ce cred ei despre ei nu contează, dar este important pentru mentalul colectiv care-și construiește false valori pentru ca apoi să se raporteze la ele. Și, până la urmă, este dreptul fiecăruia să aleagă ce-i place, dar dreptul de a fi corect cu cititorul este doar al autorului. continuare...http://junimeadigitala.ning.com/group/stresuri/forum/topics/fapt-divers

Note

Creat de Ileana P. Bâldea Sep 12, 2009 at 2:59pm. Actualizat ultima dată de Ileana P. Bâldea Apr 21, 2014.

Dialoguri culturale este o reţea socială

© 2017   Created by Ileana P. Bâldea.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor